Premiera in activitatea sindicala realizata de SAPAS

Data de 08.04.2025 reprezinta o zi remarcabila in activitatea Sindicatului Administratiei Publice si Asistentei Sociale “Alexandru Ioan Cuza”, reprezentat legal prin Presedinte, d-l Radu Florian Constantin, aceasta fiind data la care Tribunalul Bucureşti, Secţia a-V-a Civilă, prin hotararea nr. 3RZ pronuntata in cadrul dosarului nr. 7306/3/2025, a constatat reprezentativitatea FEDERATIEI PUBLISIND la nivel grupului de unităţi din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti şi Instituţiilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, hotarare ramasa definitiva la data de 20.05.2025, prin neapelare. Aceasta decizie este cu atat mai importanta cu cat reprezentativitatea federatiei a fost constatata numai in baza numarului de membri de sindicat ai Sindicatului Administratiei Publice si Asistentei Sociale “Alexandru Ioan Cuza” la nivelul celor 11 unitati locale, respectiv:

1) PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI;

2) ADMINISTRATIA SERVICIILOR SOCIALE COMUNITARE PLOIESTI;

3) SERVICIUL PUBLIC FINANTE LOCALE;

4) POLITIA LOCALA PLOIESTI;

5) SERVICIUL PUBLIC LOCAL COMUNITAR DE EVIDENŢĂ A  PERSOANELOR MUNICIPIUL PLOIEŞTI;

6) ADMINISTRATIA PARCULUI MEMORIAL CONSTANTIN STERE PLOIESTI;

7) CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL PLOIESTI;

8) CASA DE CULTURĂ “ION LUCA CARAGIALE” A MUNICIPIULUI PLOIESTI;

9) S.C. HALE SI PIETE S.A.;

10) S.C. SERVICII DE GOSPODARIRE URBANA PLOIESTI S.R.L.;

11) REGIA AUTONOMA DE SERVICII PUBLICE PLOIESTI.

Avand in vedere noutatea si unicitatea la nivel national, a formei de constituire a grupului de unitati, in data de 20.05.2025, a avut loc la sediul Primariei Municipiului Ploiesti, intalnirea intre partenerii sociali, in vederea definitivarii documentelor privind constituirea grupului de unitati si stabilirea cadrului procedural de desfasurare a negocierii colective la acest nivel.

La aceasta intrevedere, urmata de conferinta de presa, au participat din partea organizatiei sindicale: Dl. Costin DUMITRU – Presedinte Blocul Național Sindical; Dl. Ștefan TEOROC – Președinte Federatia Publisind; Dl. Adrian NEAGOE – Vicepreședinte Federatia Publisind si D-l Radu Florian Constantin – Presedinte SAPAS, municipalitatea ploiesteana fiind reprezentata de Dl. PRIMAR – Mihai-Laurențiu POLIȚEANU si Dl. ADMINISTRATOR PUBLIC – Sorin-Ion DUMITRAȘCU.

 

Claudia Elena CARBUREANU  /  Secretar SAPAS  /  06.06.2025